Home » Teatrul Naţional » ”Meșterul Manole”, premieră la Teatrul Național din Cluj-Napoca

”Meșterul Manole”, premieră la Teatrul Național din Cluj-Napoca

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vă invită la premiera: MEȘTERUL MANOLE, scenariul de Andrei Măjeri după Lucian Blaga, care va avea loc în sala mare, sâmbătă, 9 iunie, de la ora 19:00.

regie și ilustrație muzicală: Andrei Măjeri
decor și video design: Mihai Păcurar
costumele și stylling: Lucian Broscățean
coregrafie și mișcare scenică: Sinkó Ferenc
pregătire muzicală: Katalin Incze
încălțăminte: Mihaela Glăvan
imprimeuri digitale realizate la YOUNG Advertising: YOUNG Advertising
consultant creativ: Liana Martin
maestru de lumini: Jenel Moldovan
asistenţi de regie: Alexandra Felseghi, Petro Ionescu
mulțumiri speciale: Genoveva Hossu, Paul Pitea, Carmen Cherecheș, Adelina Surdu

Distribuţia:
Manole: Sorin Leoveanu
Mira: Romina Merei
Starețul Bogumil: Ionuț Caras
Găman: Radu Lărgeanu
Întâiul (a fost cândva cioban): Mihai-Florian Nițu
Al doilea (a fost cândva pescar): Cosmin Stănilă
Al treilea (a fost cândva călugăr): Radu Dogaru
Amfitrion spectacol / Doamna lui Vodă: Miriam Cuibus
Vodă: Ioan Isaiu
Solii lui Vodă: Anca Hanu, Sânziana Tarța
Umbra lui Manole: Ruslan Bârlea
Protestatarul / Arhanghelul: Cristian Rigman
Femeile: Adriana Băilescu, Elena Ivanca, Irina Wintze
Călugării (copii): Dragoș Bârlea, Tudor Corb, Teodor Pop-Curșeu, Alex Todea

Piesa Meșterul Manole a fost scrisă între 1 mai și 15 septembrie 1926 și publicată în 1927 la Editura Dacia Traiană din Sibiu. Premiera absolută a avut loc în 6 aprilie 1929 la Teatrul Național din București în direcția de scenă a lui Soare Z. Soare, rolul lui Manole fiind interpretat de A. Pop Marțian, iar al Mirei de Aura Buzescu. La 11 februarie 1930 a avut loc premiera piesei la Teatrul Național din Cluj în regia lui Ștefan Braborescu, Manole fiind Ion Tâlvan, iar Mira V. Cronwald. Lucian Blaga a prelucrat mitul Meșterului Manole, de largă circulație în sud-estul european, în care iubirea puternică, mai presus de viață a lui Manole pentru Mira se îmbină cu patima de zămislire a unei opere care să sfideze timpul. Manole, ființă luciferică, luptă pentru cucerirea eternității prin propria creație. Face totul cu măsură și socoteală, respectând proporții, calculând soliditatea temeliilor, în timp ce starețul Bogumil nu crede în măsurători, în număr, „numai în iad se socotește“, spune el; „În împărăția lui Dumnezeu, a socoti e un păcat ceva mai mic decât necinstirea sâmbetei, dar neapărat mai greu decât călcarea poruncii a șasea”. Bogumil este cel care-l îndeamnă pe Manole la jertfa omenească: „sufletul unui om clădit în zid ar ține împreună încheieturile lăcașului (…) Sufletul iese din trupul hărăzit viermilor și intră învingător în trupul bisericii, hărăzit veșniciei.” Eretic prin credința lui, Bogomil maniheistul crede într-un Dumnezeu imperfect, de o natură duală: binele și răul coexistând în El. Chiar își pune o întrebare menită a răscoli credința lui Manole: „Dar dacă întru veșnicie bunul Dumnezeu și crâncenul Satana sunt frați? Și dacă își schimbă măștile înșelătoare că nu știi când e unul și când celălalt? Poate că unul slujește celuilalt”. Blaga dezvoltă această idee în una dintre poeziile lui, Pax Magna: ”Pe semne – învrăjbiţi / de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana / au înţeles că e mai mare fiecare / dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat / în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet / credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna“. Ideea de jertfă omenească apare chiar în momentul în care Mira, cu picioarele pe Găman, „joacă“ rolul bisericii, fără ca aceasta să se prăbușească, fapt menit a ilustra soliditatea unor ziduri pătrunse de viul sângelui, de sufletul veșnic al omului. Seninătatea pe care o cere ea meșterilor înnegurați, râsul și voioșia ei, fac parte din jocul de-a moartea și de-a veșnicia la care iubitul ei Manole o supune, ascultând de îndemnul bogumilic: „Fă, nu te mai gândi!“. Piesa reprezintă un moment unic în dramaturgia română, coagulând magicul, sacrul, profanul, misteriile, într-o copleșitoare fuziune a spiritului uman cu cel universal.

Piesa a mai fost pusă în scenă la Naționalul clujean de regizorul Alexa Visarion în 1973. Iată că acum, după treizeci și patru de ani, un tânăr regizor, Andrei Măjeri – aflat la a patra colaborare cu Teatrul Național din Cluj, după Cutia Pandorei de Katalin Thuróczy (2014) și două spectacole pe texte de Rodrigo García, Agamemnon și Moarte și reîncarnare într-un cowboy (2015 și 2016) – se apleacă asupra textului blagian, propunând o viziune modernă. Spațiul de joc, conceput de Mihai Păcurar și costumele aparținând artistului-designer Lucian Broscățean completează armonios gândul regizorului, alcătuind un cadru de o simplitate austeră în care povestea făuritorului de biserici și a sacrificiului dincolo de fire primește, cu atât mai mult, o tulburătoare profunzime.

Comments

comments