Program Teatrul Naţional, 4-7 decembrie

Distribuţia: Domnul Smith — Cătălin Herlo; Doamna Smith — Elena Ivanca; Domnul Martin — Adrian Cucu; Doamna Martin — Angelica Nicoară; Mary, menajeră — Irina Wintze; Căpitanul de Pompieri — Ionuţ Caras; Arlechinul — Silvius Iorga; Proprietarul cutiei cu iluzii — Petre Băcioiu.

„Ionesco spune, într-un fel, că noi nu ne putem sustrage din propria noastră istorie, din propria noastră poveste, de aceea ne merităm globalizarea, pentru că repetăm mereu si mereu aceleaşi vorbe şi aceleaşi acţiuni, zi de zi. Ele devin clişee, se golesc de conţinut şi sens şi atunci ajungem să trăim conform unor manuale sau softuri, şi, oricât de perfecte ar fi acestea, nu fac decât să crească prăpastia dintre oameni în ceea ce priveşte comunicarea. Ionesco arată acest lucru în Cântăreaţa cheală, cu un umor extraordinar, cu dragoste, şi compasiune chiar, pentru personajele sale.
Forma textului în Cântăreaţa cheală se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, acest text trebuie tratat ca o simfonie, la care, dacă un regizor se întoarce, este la fel cu un dirijor care se întoarce, din nou, ca să dirijeze o operă muzicală cu o altă orchestră. Această structură muzicală a textului demonstrează că o dată ce este găsită forma unui spectacol, aşa cum cred că am găsit-o noi, ea devine, împreună cu textul, cheia spectacolului.“

Gábor Tompa

Distribuţia: Conul Leonida — Ovidiu Crişan; Efimiţa — Romina Merei; Safta — Lucia Wanda Toma.

În această viziune regizorală, „politicianul“ Leonida a înlocuit tribuna politică/cafeneaua cu odaia modestă dintr-o mahala bucureşteană, auditoriul fiind format dintr-o singură persoană: Efimiţa. Aici soţia nu mai este femeia matură, cu umor, care-i înţelege balivernele, mai mult dintr-o datorie conjugală, ci o tânără care-l priveşte cu veneraţie şi infinită iubire. La începutul poveştii, Leonida este un bărbat măreţ, iar la sfârşit, un iepure fricos, speriat la culme de infernul de afară, care, pentru Efimiţa e „revuluţie“, pentru Leonida „reacţiune“, iar pentru Safta, un „obicei mitocănesc“, când, de fapt, este o simplă petrecere, ce-i drept, cam zgomotoasă, de lăsata Secului.

PERSOANELE PROLOGULUI: Flora — Angelica Nicoară; Pan — Adrian Cucu;
PERSOANELE COMEDIEI: Argan, bolnav închipuit — Anton Tauf; Béline, a doua soţie a lui Argan — Cristina Pardanschi; Béraldine, sora lui Argan — Melania Ursu; Angélique, fiica lui Argan — Irina Wintze; Louison, fetiţa lui Argan — Adriana Băilescu; Cléante, iubitul lui Angelique — Ovidiu Crişan; Domnul Diafoirus, medic — Cornel Răileanu; Thomas Diafoirus, pretendent la mîna lui Angélique — Adrian Cucu; Domnul Purgon, medicul lui Argan — Emanuel Petran; Domnul Fleurant, spiţer — Dan Chiorean; Domnul de Bonnefoi, notar — Dragoş Pop; Toinette, fată în casă — Anca Hanu;
PERSOANELE INTERLUDIILOR: Polichinelle — Ovidiu Crişan; Zerbinette — Angelica Nicoară; Viorişti excentrici — Adrian Cucu, Cornel Răileanu; Un valet — Radu Lărgeanu.

Aflat la limita dintre comic şi tragic, Bolnavul închipuit este un spectacol fermecător prin umorul fin şi delicat pe care-l degajă. O partitură susţinută cu dezinvoltură şi aplomb de actorii conduşi cu mînă de maestru de regizoarea Sanda Manu. Un ipohondru ilustru, care cucereşte, cu fiecare reprezentaţie, inimile spectatorilor.

Premii obţinute:

Ne despart trei secole de anul morţii uneia dintre figurile exemplare ale istoriei Ţării Româneşti, voievodul Constantin Brâncoveanu, care a rămas viu în conştiinţele românilor atât prin martiriul său şi al celor trei fii ai săi, executaţi în capitala Imperiului Otoman, în 1714, cât şi prin numeroasele sale ctitorii şi prin asumarea unui patronaj de model occidental al artelor şi culturii acelei epoci. Cel care este astăzi Sfânt nu s-a bucurat însă doar de laude în vremea sa. Mulţi erau cei care îi criticau pragmatismul, simţul acut al banului, jocurile diplomatice, alianţele şi plecarea capului în faţa foamei de aur a marilor viziri şi funcţionari de la Instanbul.
Spectacolul-lectură Brâncoveanu 300 propune o incursiune în povestea acestui personaj controversat, invidiat, mărit, criticat, admirat, trădat şi martirizat, prin intermediul mărturiilor (documentare, literare şi plastice) lăsate nouă astăzi de o istorie tricentenară. Se pune astfel întrebarea: să se fi schimbat oare vremurile într-atât încât să nu mai fie Brâncoveanu decât o efigie, o imagine zugrăvită pe peretele unei biserici sau o carte pe un raft? Mai poate exista astăzi o legătură organică, vie, cu marele contemporan al mult mai celebrului Dimitrie Cantemir? Dincolo de lupta pentru supremaţie şi putere dintre corb şi inorog, se cere descifrată o istorie mai puţin „ieroglifică“, valabilă şi astăzi, a destinului unui neam mereu prins în menghina puterilor vecine, mereu supus unor alegeri aproape imposibile, niciodată cu adevărat fericite pentru marea masă a poporului, mereu periculoase pentru cei care nu ştiau să mituiască la momentul oportun persoana potrivită. Povestea trece însă de biruri, taxe şi peşcheşuri, pentru a se opri şi asupra sufletului omenesc, asupra iubirii părinteşti, a iubirii de ţară şi credinţă, asupra unui destin care a ştiut să danseze cu moartea şi să învingă… prin artă.

Ştefana Pop-Curşeu