Home » Teatrul Naţional » Teatrul Naţional din Cluj-Napoca vă invită la NOAPTEA PORŢILOR DESCHISE – ediţia 2020 online

Teatrul Naţional din Cluj-Napoca vă invită la NOAPTEA PORŢILOR DESCHISE – ediţia 2020 online

Teatrul Național din Cluj-Napoca anunță că va organiza și în acest an Noaptea Porților Deschise, o ediție online.

”2020 a fost un an plin cu provocări neaşteptate, dar şi cu descoperiri de resurse şi puteri nebănuite. Aşadar, nu renunţăm: ca în fiecare an în luna decembrie, vă invităm la NOAPTEA PORŢILOR DESCHISE! Întâlnirea de anul acesta va fi una virtuală, dar încărcată cu aceeaşi bucurie şi emoţie. NPD 2020, cea de-a noua ediţie a evenimentului, se va desfăşura online, pe pagina de Facebook a TN Cluj, în ajun de Moş Nicolae, sâmbătă, 5 decembrie, începând cu ora 18:00.”, transmit reprezentanții Teatrului.

Evenimentul va debuta cu o serie de ateliere de creaţie pentru cei mici, conduse de Dora Baba de la „Scenica, poarta spre arte” (Bistriţa), pe care mulţi dintre voi o veţi recunoaşte de la atelierul de pictat globuri, an de an unul dintre cele mai îndrăgite ateliere din cadrul Nopţii Porţilor Deschise. Împreună cu Dora, vom învăţa cum să creăm cele mai simpatice şi mai originale decoraţiuni de sărbători.

Un moment însemnat al Nopţii va fi lansarea în premieră a turului virtual al teatrului. De-acum, ori de câte ori vi se face dor, veţi avea posibilitatea de a ne trece pragul în mod virtual, de a colinda în voie foaierele şi de a explora în tihnă minunea arhitecturală care este clădirea Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

Noaptea va fi bogată în momente frumoase: ea va continua în compania invitatului special, actorul Marcel Iureş. Marcel Iureş, magicul Prospero din Furtuna pusă în scenă la TN Cluj de Gábor Tompa în noiembrie 2019, va dialoga cu Mihai Măniuţiu, prieten vechi, reputat regizor de teatru şi managerul Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.

NPD 2020 se va încheia pe tonuri vesele, oportun şi relevant, cu difuzarea înregistrării spectacolului-concert Cântece de iarnă pentru toate anotimpurile de Ada Milea, avându-i în distribuţie pe Ada Milea, Cristian Rigman, Anca Hanu, Romina Merei şi Miron Maxim.
Spectacolul va fi disponibil spre vizionare până duminică, 6 decembrie, ora 18:00.


Programul complet al evenimentului:

18:00 – ATELIER DE CREAŢIE cu Dora Baba, partea I, 5+
18:30 – ATELIER DE CREAŢIE cu Dora Baba, partea a II-a, 5+
19:00 – ATELIER DE CREAŢIE cu Dora Baba, partea a III-a, 5+
19:30 – TUR VIRTUAL AL TN CLUJ – premieră
20:30 – INVITATUL SPECIAL NPD 2020: MARCEL IUREŞ în dialog cu Mihai Măniuţiu
22:00 – CÂNTECE DE IARNĂ PENTRU TOATE ANOTIMPURILE, spectacol-concert de Ada
Milea, AG (1 h)