Minutul de poezie: Victor Eftimiu
Victor Eftimiu a fost un dramaturg, eseist, povestitor, scriitor şi traducător român din perioada interbelică, membru al Academiei Române. A fost director al teatrelor Comedia şi Naţional din Bucureşti, dar şi al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj, în 1927.
Victor Eftimiu a scris foarte mult, în cei 83 de ani de viaţă: 140 de volume, 40 de piese, 200.000 de versuri, 5000 de articole literare şi a ţinut 1000 de conferinţe publice. Cea mai cunoscută piesă de teatru a sa este „Înşir-te mărgărite”.
Citim poezia „Marea”:
Neţărmuita mare se frământă,
Eternă pregătire de furtună
Se-nalţă-n trombe, duduie, detună
Şi-n colcăit de spumă se-nvestmântă.
Şi-aşa, mereu, de mii de ani, nebună
Cu însăşi ea luându-se la trântă,
Pe rând biruitoare şi înfrântă
Îşi macină neliniştea străbună.
Când toate dorm, extaze sau mânie,
A mării nesfârşită insomnie
Se potoleşte iar şi iar s-asmute.
Şi-n vreme ce se zbate fără pace
O poartă-n adâncimile opace
Augustul calm al fundurilor mute.
„Departe, cine ştie”
Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –
Departe … cine ştie în ce oraş ploios …
Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –
Cum stai aşa … cu fruntea în degetele pale …
Afară plouă … plouă … şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu … singurătatea –
Afară plouă … plouă … şi vântul toamnei bate …
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –
Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe …
În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –
Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare …
Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –
Departe, cine ştie în ce oraş ploios !…
