Home » Concerte » Trupa Jazzybirds lansează un album nou şi concertează la Cluj

Trupa Jazzybirds lansează un album nou şi concertează la Cluj

Jazzybirds, una din cele mai populare trupe de jazz din Transilvania, de la a cărui debut discografic au trecut aproape doi ani revine într-o nouă formulă şi cu noul album On The Road ce va avea lansarea oficială pe 23 aprilie în București, și va fi urmat de un turneu național.

La Cluj Napoca concertul va avea loc pe data de 26 aprilie, de la ora 20.00 în sala mare a Operei Maghiare. Pe 27 aprilie urmează lansarea în Târgu-Mureș, pe 28 la Oradea, pe 5 mai la Arad, pe 8 mai la Hunedoara și 13 mai laTimișoara.

Sunt schimbări importante de repertoriu faţă de primul albumul Birth, în sensul că la ora actuală Jazzybirds cântă numai compoziţii noi ce-i aparţin lui Dominic. Albumul se încadrează pe ansamblu în genul soft-jazz unde alături de improvizaţiile jazzistice nu lipsesc micile incursiuni rock şi deschiderea către pop prin piese ce ar putea deveni cu uşurinţă hit-uri, chiar dacă au o structură complexă din punctul de vedere al compoziţiei, aranjamentelor şi interpretării.

Formată din artişti ai Operei Maghiare, noua formulă în care s-a înregistrat albumul la SoftRecords este: András Szép – pian, backing vocals; Attila Antal – contrabas, ghitară bas; Dominic Csergő – baterie, percuţie, backing vocals; Kriszta Koncz – voce, backing vocals. Muzicieni invitaţi: Sebastian Burneci – trompetă; Paolo Profeti – saxofon, flaut; Florian Radu – trombon; Bálint Szép, Renáta Dimén, Renáta Gebe-Fügi – vioară, Edina Tifán – viola, Kristóf Jakabffy – cello, Felix Mircea Moldovan – percuţie / ukulele, Nick Făgădar – chitară acustică, Mihnea Blidariu – devilish bartender voice.

Bilete la concertul din 26 prilie de la Cluj-Napoca se găsesc la caseria Operei Maghiare și pe www.biletmaster.ro.