Joe Satriani vine la Cluj-Napoca, în octombrie!
Legendarul chitarist Joe Satriani va concerta pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, pe 13 octombrie, în cadrul turneului european “The Shockwave Tour”, alături de membrii trupei sale, Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bass) şi Mike Keneally (clape, chitară), fiind însoţit de cele patru celebre chitări ale sale. Cu o zi înainte, Satriani va concerta la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Show-urile programate în cele două oraşe vor cuprinde unele dintre cele mai apreciate şi mai ascultate melodii ale virtuozului chitarei, printre care “The Crush of Love”, “Satch Boogie”, “Shine On American Dreamer”, “Cryin'” şi “Always with me, always with you”, de altfel, cea mai iubită piesă din repertoriul artistului.
La începutul carierei sale, destinul lui Joe Satriani părea mai degrabă de profesor şi mentor decât de interpret. I-a avut ca elevi pe unii dintre cei mai importanţi chitarişti ai decadelor ’80 şi ’90: Steve Vai, Kirk Hammett (Metallica), Bryson David (Counting Crows). Toţi aceşti muzicieni spun că “Satch” le-a fost de nenumărate ori sursă de inspiraţie, iar fanii lor pot auzi influenţa incredibilei expertize tehnice a lui Joe în interpretarea elevilor săi.
Fanii lui Satriani pot profita de perioada de presale valabilă până la data de 30 iulie inclusiv, când preţurile vor fi de 195 de lei (VIP), 155 de lei (categoria I), 115 de lei (categoria a II-a), 95 de lei (categoria a III-a) şi 75 de lei (categoria a IV-a). Începând din 1 iulie, preţurile acestora vor fi majorate astfel: 225 de lei (VIP), 185 de lei (categoria I), 135 de lei (categoria a II-a), 115 lei (categoria a III-a) şi 95 de lei (categoria a IV-a).