Home » Opera » O nouă Serată lirică La Palat – miercuri, 20 august

O nouă Serată lirică La Palat – miercuri, 20 august

serataOpera Naţională Română din Cluj-Napoca prezintă miercuri, 20 august, ora 19.30, o nouă  Serată lirică distinsă, desfășurată în curtea interioară a Muzeului de Artă. Microstagiunea estivală  își continuă seria recitalurilor pe terasa restaurantului La Palat,  încântând melomanii clujeni cu ocazii artistice inedite.

Serata va reuni doi artiști îndrăgiți de publicul clujean: soprana Nicoleta Maier și tenorul Sorin Lupu.  O admirată solistă cu importante apariții atât pe scena operei, cât și la diverse manifestări culturale, Nicoleta Maier a câștigat un statut și mai special în urma premierei operetei ”Văduva Veselă”, a cărei eroină a fost. La rândul său, tenorul Sorin Lupu este unul dintre cei mai apreciați soliști români, cu un repertoriu ce include roluri principale în opere precum ”Rigoletto”, ”Carmen”, ”Boema” ori ”La traviata”, interpretate în țară și pe marile scene europene.


În deschiderea evenimentului vor interpreta tineri soliști invitați, membri ai Ansamblului Societății Internaționale de Studii Muzicale din Timișoara: Georgiana Necșa, Eugenia Gyuris și Cristian Covacs. Artiştii vor fi acompaniaţi la pian de Horea Haplea.  Repertoriul seratei muzicale va cuprinde ariile unor opere celebre, precum și partituri din musical-uri îndrăgite de public.

 Evenimentul liric de miercuri, 20 august, este cea  de-a patra reprezentaţie a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca în curtea interioară a Muzeului de Artă, într-o inițiativă fără precedent ce aduce opera mai aproape de public. Microstagiunea estivală, desfășurată în perioada iulie- septembrie 2014, animă agenda artistică a orașului într-o perioadă săracă în astfel de evenimente și le oferă spectatorilor clujeni ocazia de a se bucura de evenimente lirice deosebite.
Publicul este de asemenea așteptat la următoarele serate lirice găzduite la Palat,  programate pentru datele de 3 şi 17 septembrie.