Home » Opera » Opera din Cluj iese din nou în stradă, la început de stagiune aniversară

Opera din Cluj iese din nou în stradă, la început de stagiune aniversară

”La Operă”, concertul care marchează deschiderea stagiunii 100 a Operei Naționale Române Cluj-Napoca, va anunța, prin reprezentative momente orchestrale, solistice, de ansamblu sau corale, câteva dintre principalele titluri operistice planificate pentru noul sezon liric.

Ediția 2019 a evenimentului aduce și arii celebre – precum “Habanera” din “Carmen” de Georges Bizet, “O, mio babbino caro” din “Gianni Schicchi” de Giacomo Puccini, “Vision fugitive” din “Hérodiade” de Jules Massenet – din creații neregăsite în repertoriul stagiunii curente a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, însă a căror interpretare vă va transpune, cu siguranță, în universul lucrărilor originale.

Uvertura operei verdiene “I vespri siciliani” deschide un parcurs muzical bogat în care se regăsesc arii și coruri din opera “Macbeth” de Giuseppe Verdi (ce va fi prezentată, în premieră, în data de 29 septembrie 2019) , duetul dintre “Adina și Dulcamara Quanto amore” din “L’elisir d’amore” de Gaetano Donizetti, fermecătoarea Arie a bijuteriilor, “Ah, je ris de me voir” a Margueritei din “Faust” de Charles Gounod, dar și celebrissima arie a lui “Calaf – Nessun Dorma – din Turandot” de Giacomo Puccini. Nu lipsesc nici notele românești din bogăția expresivă a concertului La Operă, regăsite în aria “Mugurel de cântec românesc” din opereta “Lăsați-mă să cânt!” a lui Gherase Dendrino.

Auzul și privirea vă vor fi încântate de către soliștii, corul și orchestra Operei Naționale Române Cluj-Napoca, aflate sub bagheta maestrului Gheorghe Victor Dumănescu. La Operă va avea loc sâmbătă, 31 august 2019, între orele 20:00 – 22:00, în Piața Avram Iancu, în fața Operei Naționale.