Filmul “Usturoi” revine la cinema “Florin Piersic” în săptămâna 25 – 31 martie
Filmul “Usturoi” revine la cinema “Florin Piersic” în săptămâna 25 – 31 martie 2016, la cererea spectactorilor. ”Usturoi” (”cel mai neromânesc film românesc”) este prima comedie produsă exclusiv în Transilvania și primul film românesc care s-a lansat simultan în cinema și pe Internet, pe Vimeo on Demand, pentru românii din diaspora, în 17 decembrie 2015.
”Usturoi” a fost scris și produs de bloggerul Radu Băzăvan (www.groparu.ro) și regizat de Lucian Alexandrescu, stabilit în Miami, SUA. Filmul descrie prietenia dintre doi copii (unul de etnie romă) și călătoria acestora dintr-un sat din Sălaj către Cluj-Napoca, unde visează, cu inocența copilăriei, să-și îndeplinească visul de a deveni actori. Filmat în numai 16 zile în Sălaj și Cluj-Napoca, cu un microbuget acoperit în exclusivitate din fonduri proprii, filmul Usturoi a umplut sălile iniţial la festivalurile de film, apoi timp de mai multe zile, cât s-a aflat în programul cinematografului “Florin Piersic”.
Coloana sonoră (peste 30 de piese) a fost asigurată de formația olandeză de muzică est-europeană Trio C Tot De Derde (http://www.trioctotdederde.nl/), de ViLLy (premieră mondială – Gypsy Rap), Fero Cont (Cluj), Stan Kolev (USA).
[embedyt] http://www.youtube.com/watch?v=hWZb4y5h6hk[/embedyt]
Despre ”Usturoi”:
– Synopsis: Eremia (un copil rom) și Nicușor doresc să-și depășească condiţia lor limitată de copii săraci și fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor. Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj.
– Echipa: tehnic – regizor Lucian Alexandrescu, E-motion Films; Regizor secund: Ionut Turda; Producția: Radu Băzăvan, Mircea Groza; Director de imagine: Ionuţ Turda, Lumini: Cristian Nemeş, Derrick Doty; Camera: Ionuţ Turda, Derrick Doty, Cristian Nemeş, Lucian Alexandrescu; Scenariu: Radu Băzăvan; Sunet: Mihai Pripon, Victor Sămpăleanu; Director de set: Mircea Groza, Radu Băzăvan; Montaj şi procesare: Lucian Alexandrescu, Ionuț Turda; Procesare sunet: Mark Riemersma; Director de logistică: Mircea Groza.
– Distribuția: Sebastian Topan, Darius Stoica, Tibi Covaci Senior, Elena Ivanca (Teatrul Național Cluj-Napoca), Nicu Varga, Jon Selesi , Daniela Stoica, Mircea Groza, Ileana Negru (Teatrul Național Cluj-Napoca), Gheorghe Tamba, Istvan Robert Kanalas, Gabriel Oană, Răzvan Dragoș, Adrian Hădean, Alina Dragoș, Mishu Călian, Vlad Cucu.