Home » Concurs! » Câştigă o invitaţie dublă la spectacolul “Amor Amores”!

Câştigă o invitaţie dublă la spectacolul “Amor Amores”!

—CONCURS ÎNCHEIAT—

Spectacolul care a dat tonul dansului modern la Cluj revine! Opera Naţională Română din Cluj-Napoca vă invită vineri, 22 mai, ora 18.30, la „Amor Amores”, o poveste coregrafică de dragoste în ritmuri de dans contemporan.

Realizată de către reputatul maestru Gigi Căciuleanu, cel mai apreciat coregraf al momentului,  această manifestare artistică unică în țară a deschis apetitul orașului nostru pentru lumea dansului contemporan. ”Amor Amores” a fost prezentat în premieră absolută pe scena Operei Naţionale clujene în vara acestui an, inaugurând prima ediţie a Festivalului Internaţional de Dans STEPS.  Coregrafia modernă, construită ca și metaforă a sentimentelor, ritmului și mișcării, a adus în faţa publicului un nou tip de manifestare artistică, de talie internaţională, extrem de rar întâlnită la Cluj, însă primită cu  mare entuziasm şi curiozitate de publicul local.  Spectacolul este susţinut de o coloană sonoră organizată de o formulă alchimică ce aparține aceluiași Gigi Căciuleanu, ce îmbină tangouri, canțonete și cântece de dragoste în principal din repertoriul spaniol.

Vă oferim o invitaţie de două persoane la acest spectacol! Tot ce trebuie să faceţi este să daţi SHARE pe Facebook acestui articol, apoi să ne scrieţi la comentarii răspunsul la întrebarea: Cum se numeşte spectacolul?. Toți participanţii vor intra la tragerea de sorți de vineri, 22 mai, ora 12, iar câştigătorul va fi anunţat pe pagina noastră de Facebook. Dacă ne răspundeți prin intermediul aplicației InfoTrafic, aveți șanse duble de câștig – veți intra în listă de două ori.

Descarcă de AICI aplicația InfoTrafic!


Coregraf, balerin şi profesor de dans, maestrul Gigi Căciuleanu s-a format la București, unde a ocupat rolul de prim-balerin al Operei Naționale Române, interpretând un repertoriu complet de roluri clasice și manifestându-și, totodată, interesul pentru spectacolul inovativ.

După o carieră bogată în reușite coregrafice și premii naționale și internaționle, Căciuleanu s-a conturat ca și personalitate avangardistă  reprezentativă a dansului modern. Stabilit în Franța din anul 1973, maestrul coregraf a fondat Studioul de dans contemporan de la Nancy  iar în prezent este director aristic al Baletului Naţional din Chile și are colaborări apreciate cu Baletul Naţional Chilian, Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa şi Compania sa de dans din Paris.

4 Comments