Câştigă o invitaţie la concertul extraordinar de Crăciun “Nu-i lumină nicări”!
—-CONCURS ÎNCHEIAT—-
Câştigătorii unei invitaţii duble la concertul extraordinar “Nu-i lumină nicări”:
Indolean Marius
Lucian Tarta
Olosuteanu Simona
Bidianu Dan Valentin
Sigartau Bogdan
Opera Naţională Română din Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația ”Fidelia-bucuria operei” și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, au deosebita plăcere de a vă invitala cel mai grandios, strălucitor și magic Concert de Crăciun al anului, susținut vineri, 19 decembrie, ora 19.00, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Invitații speciali ai evenimentului sunt distinșii artiști Grigore Leșe și Marcel Pavel.
Realizat în premieră națională, evenimentul extraordinar aduce pentru întâia oară un spectacol liric pe scena nou înființatei Săli Polivalente clujene, oferind publicului ocazia de a se bucura de un spectacol impresionant, atât ca formă, dar și ca fond.
Pe o regie artistică spectaculoasă de operă, colind şi dans, serata dedicată sărbătorilor de iarnă va reuni într-un spectacol unic desăvârșit Soliștii, Orchestra, Corul şi Corpul de balet al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, cu participarea extraordinară a artiștilor invitați Grigore Leşe şi Marcel Pavel, acompaniaţi de Corul de copii ”Junior VIP” și Ansamblul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”.
Vă oferim 5 invitaţii de două persoane la acest eveniment! Tot ce trebuie să faceţi este să daţi SHARE pe Facebook acestui concurs, apoi să ne lăsaţi la comentarii linkul spre profilul vostru. Câştigătorii îşi vor ridica invitaţiile de la Agenţia Teatrală.
Toți participanţii vor intra la tragerea de sorți de joi, 18 decembrie, ora 12. Dacă ne răspundeți prin intermediul aplicației InfoTrafic, aveți șanse duble de câștig – veți intra în listă de două ori.

https://www.facebook.com/simona.olosuteanu
Particip
https://www.facebook.com/bogdan.sigartau.3
https://www.facebook.com/roxana.diana.52
https://www.facebook.com/danaa.criss/posts/359596834212730?pnref=story
https://www.facebook.com/lucian.tarta.1/posts/820063634704116?pnref=story
https://www.facebook.com/floaredesoare.aliosa
https://www.facebook.com/indolean.marius
https://www.facebook.com/indolean.angela
https://www.facebook.com/lety.kalos
https://www.facebook.com/gaby.gabi.71066
https://www.facebook.com/anca.blaga.1
https://www.facebook.com/tbazsomagyar4
https://www.facebook.com/sandu.anamaria.52
https://www.facebook.com/mella.bilc
https://www.facebook.com/mella.bilc/posts/10152560046551339?pnref=story
https://www.facebook.com/bianca.bocica
https://www.facebook.com/radu.tr
https://www.facebook.com/adrienne.konecsnik
https://www.facebook.com/bidianu.danvalentin/posts/859781564061784?pnref=story
https://www.facebook.com/adriana.ivanrusu
https://www.facebook.com/rocsana.voivod
https://www.facebook.com/andrei.muntean.731
https://www.facebook.com/todeal
https://www.facebook.com/muresan.felicia.79
https://www.facebook.com/profile.php?id=100002083897210
https://www.facebook.com/bianca.bocica/posts/756711801062519?pnref=story
https://www.facebook.com/ivan.cristinel.3
https://www.facebook.com/carmenlavinia.pascalau
https://www.facebook.com/mihaicuibus