Home » Teatrul Maghiar » Susan Sontag pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj

Susan Sontag pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj

Sâmbătă, 14 decembrie, ora 20:00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat, va avea loc premiera spectacolului ”Alice în pat” de Susan Sontag, regizată de Dorka Porogi.

În cadrul conferinței de presă care a precedat premiera, directorul artistic al Teatrului, András Visky, a vorbit cu creatorii spectacolului despre procesul repetițiilor, Alice în pat fiind al patrulea proiect câștigător din cadrul Concursului pentru tineri regizori din anul 2017. Proiectele selectate au fost finalizate în 2019, iar la producția spectacolelor au participat 21 de tineri creatori: regizori, designeri, dramaturgi, compozitori, coregrafi.

Dorka Porogi, regizoarea spectacolului, a declarat că „piesa lui Susan Sontag își propune să urmărească o stare. Acest lucru este indicat și de titlu. Starea pe care o au trupurile noastre atunci când nu se supun, oricât de mult am vrea asta. Care este boala lui Alice? Spectatorul va trebui să-și răspundă singur la această întrebare.”

Imola Kézdi, interpreta rolului principal a spus că pentru ea este important să nu-și prezinte personajul ca fiind o persoană deprimată, ci să se apropie de Alice cu gingășie: „Piesa este foarte bine stratificată, în spatele unor propoziții simple sunt atât de multe secrete! Un simplu cuvânt poate zgâria sufletul destinatarului.”

Echipa de creație este formată din scenografii Adrian Ganea și Anna Kupás, muzica Cecília Trabalka, coregrafia Attila Bordás, dramaturgia Lívia Barts.

Rolul titular este interpretat de Imola Kézdi, alături de: Csilla Albert, Zsolt Bogdán, Loránd Váta, Réka Csutak, Pethő Anikó, Gizella Kicsid, Andrea Vindis, Áron Wagner, Péter Árus, Tímea Jerovszky.

Următoarele spectacole: 15 și 28 decembrie, ora 20, Sala Studio.

Biletele pot fi achiziționate de la casa de bilete a teatrului și online pe www.biletmaster.ro.