Photo Romania Festival aduce o expoziţie cu 300 de ceasuri şi un atelier foto în pădure
O expozitie cu peste 800 de ceasuri distincte, perfect funcţionale, produse în 14 ţări de pe trei continente, va fi vernisată în cadrul Zilei Timpului, la cea de-a patra ediţie a Photo Romania Festival, eveniment ce va avea loc între 16 şi 25 mai la Cluj-Napoca.
Expoziția, găzduită la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, reunește o parte a colecției de ceasuri deținute de familia clujeană Gaspar și va fi vernisată în 16 mai, de la ora 18:00, în prezența unor invitați speciali, specialiști în fizică, psihologie și teologie, care vor povesti cum este perceput timpul prin prisma profesiilor lor.
Pe perioada festivalului, între 16 și 25 mai, expoziția este deschisă între orele 10:00 și 21:00, între 26 mai și 2 iunie – luni, marți, joi și vineri. între 10:00 și 16:00, iar miercuri, de la 12:00 la 18:00. Biletul de intrare costă 1,5 lei.
O altă noutate anunţată de organizatorii festivalului este un atelier foto inedit, care se va desfăşura în 23 mai. Unul dintre invitații speciali ai festivalului, fotograful britanic Drew Gardner, recunoscut pentru modalitatea în care folosește lumina în cadrul ședințelor foto, va susține acest atelier în cadrul Photo Romania Academy.
„Cum să realizăm fotografii de succes folosindu-ne de lumină și cadre speciale” este un atelier în cadrul căruia participanții vor parcurge întregul proces al realizării de imagini care spun o poveste (editorială ori comercială), de la găsirea conceptului și până la ultimele retușuri.
Pentru a-i învăța trucurile meseriei, Gardner va folosi un cadru ieșit din comun: în locul banalului studio foto, participanții vor merge într-o pădure din apropierea Clujului și vor putea fotografia, alături de modele profesioniste, animale domestice și chiar și sălbatice.