Minutul de poezie: Ana Blandiana

Ana Blandiana – scriitoare şi traducătoare – este originară din Timişoara, unde s-a născut la 25 martie 1942, cu numele Otilia Valeria Coman. A devenit cunoscută cu numele Ana Blandiana, pe care ea însăşi l-a compus preluând numele melodios al satului – Blandiana, din judeţul Alba – în care s-a născut mama ei şi desprinzând din el şi un prenume.

Ana Blandiana a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj (1962-1967) şi tot aici a debutat, cu poezia „Originalitate”, în revista Tribuna în 1959, încă înainte de a deveni studentă.

Semnează peste 25 de cărţi de poezii, 11 cărţi de eseuri şi patru de proză. Dintre acestea, am ales poezia „Ar trebui”, din volumul „Călcâiul vulnerabil” (1966).

Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergând,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrâni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cât bobul de strugure, cât bobul de mazăre, cât bobul de grâu…

De dragoste (din volumul Arhitectura valurilor, 1990)

Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…