Home » Cultură » Expoziția taberei internaționale de pictură Plein Air – Centenar, august 2018

Expoziția taberei internaționale de pictură Plein Air – Centenar, august 2018

Galeria Casa Matei a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca va găzdui în perioada 28 februarie – 10 martie 2019 primul eveniment expozițional de pe agenda galeriei, și anume Expoziția taberei internaționale de pictură Plein Air – Centenar, august 2018. Vernisajul va avea loc joi, 28 februarie 2019, ora 17.

Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca în parteneriat cu Academia de Artă E. Geppert din Wrocław și cu Institutul Polonez din Bucureşti a organizat în perioada 20-25 august 2018 o tabără internațională de pictură Plein Air – Centenar. Evenimentul s-a desfășurat în pavilionul Departamentului Pictură al UAD Cluj-Napoca din Parcul Central. 16 studenţi şi 4 cadre didactice de la cele două instituţii de învățământ superior artistic au creat și au realizat un schimb de idei, viziuni și experiență, având ca numitor comun Centenarul și importanța acestuia în existența omului contemporan. Tabăra clujeană a fost precedată la începutul aceleiași luni august 2018, de ediția poloneză a acesteia care a avut loc la casa de creație a ASP Wrocław din Luboradów.

Anul 2018 a marcat anul centenarului pentru ambele țări prietene. Dacă poporul polonez a sărbătorit Centenarul Independenței, România a celebrat 100 de ani de la Marea Unire. În acest context, Plein Air – Centenar, tabăra internațională de pictură a dorit să aducă împreună reprezentanţi ai tinerei generaţii de artişti din cele două ţări tocmai cu scopul celebrării artistice a momentului Centenar, unic în viaţa şi în creaţia lor artistică. De asemenea, tabăra a fost menită să adâncească relaţiile de colaborare dintre cele două instituţii de învăţământ superior artistic şi să prefigureze noi căi de lucru în beneficiul studenţilor şi cadrelor didactice de la UAD Cluj-Napoca şi ASP Wrocław.

Dincolo de experienţa fiinţării împreună, tabăra de pictură Plein Air – Centenar are acum și o finalitate expozițională, lucrările create în cele două săptămâni de tabără fiind prezentate publicului larg în Galeria Casa Matei.

În expoziție vor fi prezenți: Miłosz Świderski, Aleksandra Dzido, Weronika Braun, Sebastian Milewski, Julia Weber, Agnieszka Apoznańska, Wiktor Gałka, Marcin Połeć, Ad. dr. Michał Marek și As. Karol Babicz de la Academia de Artă din Wrocław și Mihai Guleș, Gagyi Botond, Emma Păvăloaia, Andreea Zimbru, Andrei Ispas, Alexandru Nicoară, Tincuța Marin și Gabriel Cristian Lăpușan alături de prof. univ. dr. Ioan Sbârciu și de prof. univ. dr. Kudor-Duka István de la UAD Cluj-Napoca.

Tabăra de pictură și implicit expoziția acesteia, dedicate tinerilor creatori, sunt integrate unui proiect mai complex care are ca subiect Centenarul și care cuprinde şi o expoziție a profesorilor artişti de la departamentele pictură şi sculptură ale UAD şi ASP. Expoziția 100=100, care va fi prezentată publicului la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 28 februarie – 16 martie 2019, propune o celebrare a celor 100 de ani prin intermediul artei contemporane în formă picturală şi sculpturală. Se vor regăsi, într-un dialog artistic, lucrări de pictură şi sculptură reprezentative pentru spaţiul artei contemporane din Transilvania şi Silezia Inferioară, marcând de această dată nu numai o intersectare istorică, ci şi una cultural-artistică.

Conceptul 100 = 100 susține acea „unitate în diversitate”, care are menirea de a reduce ostentația inerentă oricărui eveniment artistic. Scopul acestei expoziţii nu se limitează la simpla radiografiere a producției artistice caracteristice fiecărui participant, ci oglindește o stare de fapt: un caracter aparte, o originalitate și o expresivitate specifică care contribuie la garantarea unei autenticități stilistice remarcabile.

Comments

comments