Program Teatrul Naţional, 4-7 decembrie
joi, 4 decembrie, ora 19:00, Sala mare![]()
CÂNTĂREAŢA CHEALĂ
de Eugène Ionesco
traducere de Vlad Russo şi Vlad Zografi
un spectacol de Gábor Tompa
scenografia: Judit Dobre-Kóthay
Forma textului în Cântăreaţa cheală se apropie de perfecţiunea muzicii şi, de aceea, acest text trebuie tratat ca o simfonie, la care, dacă un regizor se întoarce, este la fel cu un dirijor care se întoarce, din nou, ca să dirijeze o operă muzicală cu o altă orchestră. Această structură muzicală a textului demonstrează că o dată ce este găsită forma unui spectacol, aşa cum cred că am găsit-o noi, ea devine, împreună cu textul, cheia spectacolului.“
Bilete on-line:
Preţul biletelor:
30 lei, 25 lei, 15 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
vineri, 5 decembrie, ora 19:00, Studio „Euphorion“![]()
CONUL LEONIDA FAŢĂ CU REACŢIUNEA
de I.L. Caragiale
regia şi scenografia: Laurian Oniga
Bilete on-line:
Preţul biletelor:
15 lei;
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
sâmbătă, 6 decembrie, ora 19:00, Sala mare![]()
BOLNAVUL ÎNCHIPUIT
de Molière
traducere de Tudor Bogdan şi Ştefan Crudu
regia: Sanda Manu
decorul: T. Th. Ciupe
costumele şi recuzita: Adriana Grand
muzica: Dorina Crişan-Rusu
coregrafia: Florin Fieroiu
coloana sonoră: Alexandru Malschi
Distribuţia:
PERSOANELE COMEDIEI: Argan, bolnav închipuit — Anton Tauf; Béline, a doua soţie a lui Argan — Cristina Pardanschi; Béraldine, sora lui Argan — Melania Ursu; Angélique, fiica lui Argan — Irina Wintze; Louison, fetiţa lui Argan — Adriana Băilescu; Cléante, iubitul lui Angelique — Ovidiu Crişan; Domnul Diafoirus, medic — Cornel Răileanu; Thomas Diafoirus, pretendent la mîna lui Angélique — Adrian Cucu; Domnul Purgon, medicul lui Argan — Emanuel Petran; Domnul Fleurant, spiţer — Dan Chiorean; Domnul de Bonnefoi, notar — Dragoş Pop; Toinette, fată în casă — Anca Hanu;
PERSOANELE INTERLUDIILOR: Polichinelle — Ovidiu Crişan; Zerbinette — Angelica Nicoară; Viorişti excentrici — Adrian Cucu, Cornel Răileanu; Un valet — Radu Lărgeanu.
- Premiul Naţional pentru Spectacol acordat de juriul criticilor de artă la Zilele „Elvira Godeanu“, 17-25 mai 2003;
- Premiul pentru cea mai bună regie – Sanda Manu şi Premiul de excelenţă pentru costume – Adriana Grand, Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 2003;
- Premiul Naţional pentru Tineri Creatori, acordat actorului Ovidiu Crişan pentru rolurile Cleante şi Polichinelle.
Bilete on-line:
Preţul biletelor:
30 lei, 25 lei, 15 lei, 10 lei (în funcţie de locul din sala de spectacol);
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.
duminică, 7 decembrie, ora 19:00, Studio „Euphorion“
BRÂNCOVEANU 300
spectacol-lectură
premieră
scenariu şi concept spectacol: Ştefana Pop-Curșeu
scenografie: Tudor Lucanu
concept video: Daria Ioan
Cu: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Sorin Leoveanu, Delia Oancea, Sânziana Tarța şi Cătălin Asanache.
Un nume adunat pe-o carte…
Spectacolul-lectură Brâncoveanu 300 propune o incursiune în povestea acestui personaj controversat, invidiat, mărit, criticat, admirat, trădat şi martirizat, prin intermediul mărturiilor (documentare, literare şi plastice) lăsate nouă astăzi de o istorie tricentenară. Se pune astfel întrebarea: să se fi schimbat oare vremurile într-atât încât să nu mai fie Brâncoveanu decât o efigie, o imagine zugrăvită pe peretele unei biserici sau o carte pe un raft? Mai poate exista astăzi o legătură organică, vie, cu marele contemporan al mult mai celebrului Dimitrie Cantemir? Dincolo de lupta pentru supremaţie şi putere dintre corb şi inorog, se cere descifrată o istorie mai puţin „ieroglifică“, valabilă şi astăzi, a destinului unui neam mereu prins în menghina puterilor vecine, mereu supus unor alegeri aproape imposibile, niciodată cu adevărat fericite pentru marea masă a poporului, mereu periculoase pentru cei care nu ştiau să mituiască la momentul oportun persoana potrivită. Povestea trece însă de biruri, taxe şi peşcheşuri, pentru a se opri şi asupra sufletului omenesc, asupra iubirii părinteşti, a iubirii de ţară şi credinţă, asupra unui destin care a ştiut să danseze cu moartea şi să învingă… prin artă.
Bilete on-line:
Preţul biletelor:
15 lei;
7,5 lei – reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari.