Minutul de poezie: Dominic Stanca
Dominic Stanca a fost actor, autor, dramaturg, poet şi traducător român, născut la Cluj-Napoca, în 31 ianuarie 1926. Şi-a făcut studiile la Cluj şi tot aici a activat ca actor, la Teatrul Naţional. Este fiul cunoscutului medic clujean Dominic Stanca.
Citim poezia: Strada dealului
Strada urca tăcută spre cer
până la ultimul şir de uluci.
De-acolo, începea amurgul:
şi vânăt, şi roşu, şi cu frunze de nuci
Gardul zăcea povârnit spre cărare,
viţa de vie luneca după vânt,
nucii şopteau cu frunze amare,
îşi lăsau umbra peste partea mea de pământ.
Vechi păpădii – constelaţii fugare –
plecau de la noi, pâlpâiau pe ziduri.
Nu ne mira niciun semn de întrebare
Galbene veşti picurau prin grădini.
Linişte
Linişte…
Linişte…
peste tot numai linişte…
Mi-e atât de bine aici lângă linişte,
lângă cerul adus, încovoiat ca un ram
peste inima mea, când inimă n-am,
peste cântecul meu, când cântece n-am,
peste dragostea mea, când dragoste n-am,
la marginea lumii, când lume nu am…